Ganduri pe la unu noaptea

    
          Cel mai deprimant lucru este atunci cand observi firescul uman in propria persoana,si prin firesc ma refer la tendinta omulu de a arata tot ce e mai rau in el... de a arata acea invidie,dusmanie ce reiese din propriile sale nevoi si neputinta de a le indeplinii raportate la capacitatile altor persoane de a se descurca si de a-si satisface nevoile. Acum ca m-am hotarat sa scriu imi dau seama ca am abordat problema dintr-un punct de vedere economic,ceea ce este o dezamagire avand in vedere ca vroiam o abordare filozofica. Adevarul este ca oricat de repede m-as fi straduit sa ma dau jos din pat, sa aprind calculatorul si sa imi astern gandurile ce se prezentau mult mai frumos inainte sa incep sa tastez, tot m-as fi blocat in fata monitorului. Parca tot ce e frumos si interesant zboara prea repede pe langa noi, nepermitandu-ne sa ne bucuram de ele mai mult sau sa le asternem pe hartie.Dar hai sa revenim la subiectul propus de subconstientul meu in aceasta seara,si anume omul.
Oamenii sunt egoisti nu pentru ca asa vor ei,nimeni nu ar dori sa spuna despre propria persoana ca este o fire egoista, putini ar recunoaste acest lucru. Ei sunt egoisti fie ca sunt nesiguri, si nu se pot bucura de reusita altor persoane doar pentru ca nu stiu daca si ei sunt capabili sa reuseasca in acelasi fel. Sunt egoisti pentru ca nu au,fie de la inceput precum altii, fie nu au de ajuns. Nu o sa intru la cei care abia au sa supravietuiasca pentru ca ar fi un subiect mult prea trist si greu de abordat,mai ales la ora asta.
         Consider ca ai nevoie de un oarecare echilibru ca sa depasesti aceasta etapa, si odata cu asta vine si intelepciunea. Sa nu credeti ca acest egoism il putem plasa ca fiind un defect la superlativul absolut. Intr-un fel e firesc acest acest aspect al firii umane. Ai nevoie de putina incredere in tine, de putina ingamfare ca sa supravietuiesti, in schimb prea multa e de rau, ca s-ar putea ca cineva sa te aduca cu picioarele pe pamant. Ideea este ca aceste nevoi ne fac sa fim egoisti, sa nu ne bucuram asa cum am vrea pentru ceilalti, sa ne gandim "what about me". Eu asa vad lucrurile si sunt trista ca le vad asa.
          Pentru mine intelepciunea vine atunci cand acest "what about me" dispare. Viata ne face egoisti, dar orice ar fi, oricat de greu ne-ar fi, tot ne bucuram in felul nostru pentru ceilalti, tot le vrem binele asa cum vrem binele si pentru noi.        
          Ca sa schimbam putin subiectul o sa va povestesc despre vecinii mei de sus. Asa, v-ati prins, locuiesc intr-un bloc. Fiind obisnuita sa stau la casa nu am mai avut asemenea probleme. De fapt nu le pot spune probleme...nu am fost pusa in situatii de genul acesta. Vecinii mei de sus sunt un cuplu foarte dragut, presupun, ca nu ii cunosc personal, si au impreuna un baietel pe nume Bogdan,care de asemenea pare un scumpic. Problema este ca baietelul are camera deasupra mea si in seara asta cand a inceput sa planga (este micut...2 ani cred ca are) imi venea sa ma ridic ,sa urc la ei, sa sun, sa intru in casa si sa linistesc copilasul.:)))
Nu cred ca este instinct matern pentru ca sunt too young, dar cred ca m-am obisnuit sa il aud si imi da impresia ca locuim impreuna. Apropo...tatal canta foarte frumos la chitara. Si aici imi venea sa le sun la usa si sa aplaud. Daca asa e la bloc si se aude tot, atunci nu vreau sa stiu ce parere si-a facut vecina de jos despre mine.                                
                                                   In concluzie: That's all Folks!


Dedicat unei persoane mult iubita care imi spune mereu ca gandesc prea mult...